Credit foto: Alamy.com

Meditaţii la limbi străine (în postura semi-lotus)

Traducerea este altceva. O cale încă necunoscută” – sunt ultimele cuvinte din Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), de Bogdan Ghiu. O explicaţie a lor ar fi o insultă. Emit şi transmit suficiente sensuri chiar scoase din context.

Dar sintagmele care le preced – meditaţii la limbi străine, în postura semi-lotus – trebuie revizuite. Încă din stadiul denominativ, limbile străine, la acest nivel foarte diferit de al lui Ghiu, sunt condamnate să rămână străine. Nefamiliare. Iar meditaţia e rareori altceva decât o expunere şi o verificare ulterioară a unui volum incert de cunoştinţe. Adică facem limbi străine fără să medităm câtuşi de puţin la ele – şi astfel, ajungem să le fabricăm. Copiii şi adulţii învaţă liste de cuvinte şi reguli de gramatică, care sunt tot un fel de limbă străină pentru cei mai mulţi. Dar „Gramatica nu e niciodată inocentă” – spune tot Ghiu.

Capacitatea de articulare a celor meditaţi atât de pasiv, absurd şi agresiv, şi exprimarea cursivă de sine sunt cel mai adesea blocate. Marea majoritate a celor care au făcut meditaţii la limbi străine a rămas cu idei simple şi stranii… ca, de exemplu, că poţi să traduci „have a good day” cuvânt-cu-cuvânt fără să te descalifici puţin. Decăderea, oricât de măruntă, erodează, şi iată că suntem nevoiţi să compensăm inflamaţi cu „shot-uri de self-esteem”, cu pusee febrile de orgoliu şi trebuie să vorbim mai tare cu străinii… Meditaţia e lucrul cu sine – dar trebuie să învăţăm asta. Meditaţia la limbi străine e lucrul cu sinele necunoscut încă, poate refuzat, dar nu străin. El devine „sine-sine” prin chiar învăţătură. Nu există ceva numit sine străin.

Disponibilitatea de a articula sunete necunoscute şi de a le combina ascendent până la idei nemaiauzite ar putea fi predată ca o deschidere spre lumi interioare şi exterioare mirifice, nu ca o cheie de promovare în multi-naţionale. Poate că orice meditaţie la limbile cu care vrem să ne împrietenim ar trebui să înceapă cu fonetica şi tehnicile narative. Cu lecţii despre modul şi locul de articulare al unui sunet, în paralel cu poveştile despre modul şi locul în care s-au manifestat eroii deocamdată necunoscuţi nouă. Pentru posibilitatea de a te imagina exprimând, în finlandeză, franceză sau xhosa, un enunţ convingător. Pentru posibilitatea de a te manifesta dis-cursiv în limba cu care vrei să te familiarizezi.

Citiți și: Meditații la română

Primele lecţii de fonetică ar arăta învăţăcelului aspectul foarte personal şi foarte fizic al articulării. El ar funcţiona corporal autonom, dar ar putea intra în relaţie cu acel mult mai mare corp al limbii până atunci străine. Cultura şi mentalităţile l-ar scoate din starea de blocaj pe care ţi-o dă necunoscutul şi pe fondul acesta mai puţin debilitant decât o sută de cuvinte şi cincizeci de reguli gramaticale s-ar putea preda puţină stilistică – în limba maternă. Metafora, de exemplu. (Oare ce înseamnă „postura semi-lotus”?)

Aici începe traducerea bună: la posibilitatea de a trăi degajat pe muchia dintre termenii metaforei, dintre înţelesul nou şi elementul prim. Oricum, muchia nici nu e chiar atât de îngustă pe cât s-ar crede, dar şi această înţelegere se obţine doar prin căutare, atenţie, concentrare, destindere, exerciţii de dinamică emotivă. Între metaforă şi realitate nu e un cuţit. Cumva, din păcate, nici între traducerea bună şi proastă…

Sunt foarte mulţi meditatori – în ambele accepţiuni – care nu au văzut niciodată un lotus. Vara mai vin nişte ţigănci cu nuferi cărora le spun lotuşi pe la Universitate… Ar putea fi o înţelegere graţioasă, dar sunt buchete sugrumate cu aţă care „ţine”, cu flori care nu se deschid decât extrem de rar în vazele bucureştene. Scoase din apa-context fluid. Şi totuşi din ce în ce mai mulţi oameni se aşează inflexibili într-o poziţie care se numeşte lotus – şi se exprimă nedegajat cu privire la subiect, într-un limbaj străin venit dintr-un domeniu aproape de nerecunoscut, cu o gramatică inaccesibilă şi mai ales, deloc inocentă.

Meditatorul trebuie să ştie cum să traducă pentru sine întâi, apoi în cazuri speciale, adică autorizat, şi pentru ceilalţi. De multe ori metaforele trebuie echivalate. Aşa cum spune Ghiu, traducătorul e poet înainte de toate. Metafora poziţiei lotus a fost explicată de nenumărate ori – ca floarea care creşte într-un mediu impur, dar care, odată ce se deschide nu mai poate fi pătată, atinsă de mizerie. E metafora iluminării. (Nu că s-ar fi clarificat ceva pentru neiluminaţi. Oricum, se spune că „iluminarea e dincolo de cuvinte” – lucru teribil de greu de tradus. Pentru care e nevoie de mulţi mediatori, nu doar de meditatori).

Pleadoaria nu e nicidecum pentru schimbarea denumirii unei poziţii ca urmare a lecturii unei cărţi. Nu cred deloc că sulfina ar putea prelua sarcina. E pentru examinarea concentrată profund, nu semi-profund, a metaforei. E pentru contactul direct, nu semi-direct, cu realitatea individuală şi cu metafora lumii simultan – fotografiile cu lotuşi de pe net, listele de cuvinte sau reguli în engleză şi indicaţiile superficiale despre meditaţie nu ajung. E pentru proprietatea termenilor – care nu stau cadastral în contur şi definiţie.

E pentru parcurgerea cărţii.

Şi a căii încă necunoscute.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.ro. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un comentariu